Parodontoza este o afecțiune foarte des întâlnită (1 persoană din 3, după 30 de ani, prezintă semne ale acestei boli, determinată în principal de placa bacteriană ce se acumulează pe suprafața dentară. Urmările pot fi dramatice în timp, mergând până la pierderea dinților, uneori în număr mare, sau chiar afectarea totală a danturii.
Parodontoza poate fi ținută sub control
Dacă vă confruntați deja cu semnele parodontozei (sângerare spontană sau la periaj, respirație urât mirositoare sau chiar mobilitate dentară), vă dăm o veste bună: în cabintele 3D Dental, vă punem la dispoziție o metodă modernă, eficientă și puțin dureroasă: tratamentul cu laser.
În general, diagnosticul de parodontoză creează disconfort pacienților pentru că această boală nu poate fi propriu-zis tratată. Dar, prin tratamentul cu laser și alte operațiuni efectuate în cabinet, este posibil să țineți afecțiunea sub control, să diminuați sau să eliminați simptomele și să evitați pierderea dinților.
Ce presupune tratamentul cu laser al parodontozei
„Traiectoria” bolii gingivale este următoarea: acumularea de tartru cauzează gingivita, adică inflamarea gingiilor. În timp, bacteriile afectează ligamentele dentare și ajung să deterioreze suportul osos al dinților.
De aceea, este necesară îndepărtarea țesuturilor afectate și a depozitelor de pe dinți, operațiune ce se realizează foarte eficient cu ajutorul laserului. Acesta reprezintă, de fapt, un fascicul luminos foarte concentrat. Intensitatea sa poate fi reglată de către medic, fapt ce face ca precizia operațiunii să fie ridicată și adaptată la diferitele grade ale bolii.
Prin această intervenție, medicul îndepărtează o mare parte din focarul microbian. Asfel, este evitată afectarea țesuturilor sănătoase și este susținută refacerea țestului osos.
Ca urmare a tratamentului, sunt reduse sângerările și inflamațiile. Realizarea acestui tratament de timpuriu asigură rezultate foarte bune, adică stagnarea evoluției bolii, cu evitarea, în unele cazuri, a intervențiilor chirurgicale asupra gingiilor.
Laserul poate fi folosit alături de celelalte proceduri de detartraj, deoarece efectul său este de a transforma structura depozitului acumulat, ceea ce face ca acesta să fie mai ușor de îndepărtat. De asemenea, poate fi utilizat pentru albirea dinților și pentru a da o nouă formă gingiilor, în cazul hipertrofiei acestora (creșterea exagerată).
Beneficiile acestui tratament
Tratamentul cu laser este nedureros, iar riscul de infectare este redus. În majoritatea cazurilor, nu este nevoie de anestezie. Totuși, decizia se ia la cabinet, de la caz la caz, în funcție de gradul de expunere a rădăcinii și de starea gingiilor, factori ce pot influența modul în care resimțiți durerea.
Mulți pacienți acuză dureri în urma tratamentelor clasice, dar acestea sunt mult diminuate prin utilizarea laserului. De aceea, mai ales dacă aveți un prag scăzut de sensibilitate la durere, vă recomandăm cu multă încredere să alegeți această variantă de tratament.
Acest tip de tratament este eficient chiar și în situațiile de boală avansată: chiar dacă dinții dumneavoastră prezintă un anumit grad de mobilitate, este posibil să observați o îmbunătățire a acestui aspect.
Laserul face ca starea postintervenție să fie confortabilă: laserul nu duce la contracții musculare și nu sunt afectate țesuturile înconjurătoare zonei igienizate. Astfel, este puțin probabil să vă confruntați cu tumefacții sau sângerări. De asemenea, vindecarea este mult mai rapidă.
În concluzie, aveți opțiunea unui tratament nedureros, precis, eficient, ce poate elimina necesitatea unor tratamente mai complicate. Și, cel mai important, este un pas corect și sigur către menținerea dinților naturali.
La 3DDental, ameliorarea parodontozei este posibilă în condiții de confort și vă așteptăm la cabinet pentru a vă oferi cea mai bună soluție de tratament pentru dantura dumneavoastră.
Thanks for your blog, nice to read. Do not stop.
Excellent website. Lotss oof useful info here.
I’m sending itt to a feew buddikes ans additinally sharing inn delicious.
Andd of course, thanks tto yur sweat!